sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Legaturile dintre Twilight si Harry Potter


Nu mai puţin de trei actori au fost distribuiţi în ambele serii, extrem de populare.

Jamie Campbell Bower e poate cel mai interesant nume. Pe cale să devină noul Shia LaBeouf, Robert Pattinson sau Zac Efron al viitorilor ani, pentru că atrage atenţia agenţilor de casting, fiind distribuit în din ce în ce mai multe producţii, actorul va juca în Harry Potter şi Talismanele Morţii (regia David Yates), dar îl vom vedea şi în cel de-al doilea film al seriei Twilight.
Aflat la premiera filmului Public Enemies, actorul a vorbit despre rolul său din The Twilight Saga: New Moon, fiind citat de Ecran Large. "Îl joc pe Caïus, care este într-o permanentă stare de furie. El este afectat de faptul că, spre deosebire de alţi Volturi, nu are nicio putere".

Campbell Bower a mai declarat că vor exista multe elemente noi faţă de carte, care vor lua prin surprindere spectatorii. "Cred că filmul va fi grandios, fantastic!", concluzionează actorul.

Cât priveşte rolul din Harry Potter 7, Jamie Campbell Bower îl va juca tocmai pe Gellert Grindelwald, un vrăjitor foarte puternic, cu forţe apropiate de ale lui Voldemort. Prieten cu Dumbledore, care are faţă de el sentimente amestecate (Rowling, autoarea cărţilor, spune că Dumbledore a fost îndrăgostit cândva de Grindelwald), vrăjitorul ajunge să comită o serie de atrocităţi, pentru că este atras de magia neagră. Grindelwald devine stăpânul unuia dintre talismane, furându-l de la deţinătorul iniţial, iar puterile lui cresc, astfel, foarte mult.

Un al treilea actor care - pe langă Jamie Campbell Bower şi Robert Pattinson (Cédric Diggory, Edward Cullen) - va apărea în ambele saga este Tom Felton (Draco Malefoy în seria Harry Potter şi Riley în Eclipse).

Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I va avea premiera în România pe 26 noiembrie 2010, iar cea de-a doua parte în vara lui 2011.
_____________________
Articol luat de pe cinemagia

2 comentarii:

Anonim spunea...

articolul este foarte vechi, din perioada in care se zvonea k tom felton va juca rolul lui riley Intre timp rolul a fost luat de XAVIER SAMUEL . Data viitoare cand vei lua vreo stire, citeste-o sau pur si simplu scrie tu k sunt doar 2 legaturi intre cele 2 filme si nu 3 cum precizeaza ei

anny spunea...

de acord cu anonim....tom felton nu joaca in eclipsa..as vrea eu..a trrebuit sa citesc propozitia de 7 ori ca sa ma asigur ca vad bne...

Chat

Create a Meebo Chat Room