duminică, 6 decembrie 2009

Probleme la ecranizarea ultimei părţi din Saga Twilight


Cum se poate pune o poveste atât de complexă precum Breaking Dawn pe marele ecran? Realizatorii filmului ar trebui să renunţe la multe părţi din poveste, pentru că aceasta se adresează unui public adult. Fanii ar putea fi dezamăgiţi, dar păstrarea secvenţelor pentru un public matur ar face şi ratingul filmului să crească, iar accesul minorilor să fie limitat, deci numărul de spectatori redus semnificativ.

Breaking Dawn conţine pasaje întregi care vorbesc despre efectele adverse ale relaţiilor sexuale între oameni şi vampiri, o sarcină ieşită din comun, şi naşterea sângeroasă a unui copil jumătate vampir, jumătate om. Mai mult decât atât, în mijlocul cărţii Jacob devine, în locul Bellei, povestitor, şi simte în copilul nou-născut al Bellei sufletul său pereche.

Stephenie Meyer şi-a mărturisit îngrijorarea pe site-ul oficial. "Nu am văzut până acum un om modelat pe computer care să arate real. O actriţă în carne şi oase nu o va putea juca pe Renesmee" (copilul jumătate om - jumătate vampir). Trebuie făcută pe calculator, dar tehnologia CGI încă nu a ajuns la ceea ce ar trebui să ofere în cazul de faţă", spune scriitoarea.

Ce decizie crezi că vor lua producătorii?

---------------------------------------

sursa: Cinemagia

5 comentarii:

gya spunea...

pe mn nu ma intereseaza ca vor fi scene sangeroase sau de sex,eu vreau sa nu fie scoase scene din film,cred k o sa ma crizez intr-un hal daca fac asta.pt noi fanii,inseamna f mult sa fie respectata cartea,pn la urma si noi am ajutat twilight sa devina ce este,asa k ar trebui respectate si dorintele noastre,normal k pt cineva care nu a citit cartea BD o sa fie frumos si fara anumite scene,dar pt noi nu,asa k sa se faca mai multe filme,numai sa se pastreze scenele din carte si actorii actuali.altfel ar fi pacat,bataie de joc.ne-ar calca in picioare toate asteptarile noastre.noi stim cat suflet am pus si o sa mai punem pt filmele astea.

anny ^.^ spunea...

de acord cu gya
adica dak taie din scenele de sex nu face sa ne puna si mai mult in eroare
adica ei chiar cred ca noi "minorii" nu ne vom uita la BD doar pentru ca sunt scene sangeroase sau sexuale??
sunt chiar asa de porsti incat sa dezamageasca o lume intreaga doar ca,cred ei ca noi nu vom trece peste semnul de "sub 15" si nu ne vom uita...pe draq...chiar tot mai multi adolescenti vor fii atrasi de film si se vor uita chiar daca "va fii interzis" si pun intre ghilimele ptr ca nu cred ca va fii asa...adik acum o luna ziceau de Eclipse si...nu sa mai zis nik

anny ^.^ spunea...

adik eu am mers la cinema si mam uitat la "My blody Valentine" care ar trebuii sa fie de groaza...nu este de groaza acest film este sadic...adik e un tip care omoara pe cine apuca si la un moment dat omoara o fata cu o lopata[ii taie capul pe jumate] si cu jumatatea decapitata incepe sa o mute cu lopata pe acolo...si nu mia zis nimeni nik...si ce scene sangeroase??singura este cand naste bella in rest numai e..ca lupta nare loc...si mai sunt scenele sexuale care nu sunt multe... 3 park...adik sincer nu ati mai vazut filme in care 2 fac sex??si chiar dak nu au mai vazut cred ca ei ca dak taie se va mai uita cineva la film ca sa strice ce a facut Stephenie??se vor uita probabil fanii ffffffffffffffffffffffffffffff infocati si cei care nau citit cartea in rest nu cred...cred ca eu mas uita doar sa vad ce ar iesi dar nu as mai simtii emotia pe care am simtito cand am citit cartea...ne vor distruge tot ce este ma frumos doar ca sa para responsabili...si vor face din cel mai frumos lucru in cel mai groaznic...miar parea extrem de rau sa vad ca BD nu va avea succes...ptr ca stiu ca,cartea mea preferata nu va avea succes din cauza ca nu vor sa nu ne mai tina intr-un glob de cristal...si faza cu renesmee...eu cred ca o actrita o va putea juca si sa fie prelucrata pe calculator...la cate lucruri se fac in ziua de azi cu calculatorul nu mi se pare imposibil...si dekt sa faca un film pe care nimeni sa nul agreeze si tta lumea sa fie dezamagita mai bne nul mai fac...si dak il fac cu scenele taiate de ce vor sa ne strice "filmul" pe care ni lam creat noi..:-< vor face o mare greseala daca taie din scene...

Anonim spunea...

asta e o stire veche de cel putin cateva luni..

ingrijorarea autoarei e nefondata pentru ca intr-un timp mai indelungat si cu mai multa munca se poate face ca un copil sa fie filmat in ipostazele dorite (daca sunt filme in care mainutele vorbesc o sa poata face si un copil sa isi puna mana pe obrazul tau si sa gangureasca. plus ca tehnica moderna chiar poate face minuni.. se vede ca nu a vazut suficienete filme si jocuri la viata ei)

in legatura cu faptul ca ar putea scoate diverse scene, eu cred ca vor fi cenzurate nu scoase.

stirile ca aceasta nu fac decat sa starneasca o panica inutila intre fani, problemele de care mentionezi nu sunt reale si nu cu astea se confrunta ei acum, ci cu buget /progmam /contracte

nu stiu de ce va faceti griji fara rost si de ce luati orice afirmatie de oriunde si oricand drept stire.

Anonim spunea...

solicita numai acum lenjeria ta, de pe cel mai sigur website de comenzi de lenjeri de pe internet http://www.chilotick.com

Chat

Create a Meebo Chat Room