Kristen Stewart, Robert Pattinson şi ceilalţi actori din cel mai aşteptat film al verii, “Saga Amurg: Eclipsa” intră în Lumea Pro Cinema, duminică, 4 iulie de la ora 11.30, direct de pe covorul roşu din Los Angeles.
“Saga Amurg: Eclipsa” are premiera oficială în România pe 2 iulie, iar duminică, Lumea Pro Cinema prezintă imagini speciale de la premiera mondială a filmului, care a avut loc la Nokia Theatre la Los Angeles. Fanii lui Edward, Bella şi Jacob au venit în faţa cinematografului cu câteva zile înainte de eveniment, pentru a prinde un loc cât mai aproape de covorul roşu şi pentru a face rost de un autograf de la actorii lor preferaţi.
Cei mai înfocaţi admiratori au scandat numele personajelor favorite, chiar dacă multora le este încă greu să aleagă între Edward şi Jacob. Totuşi, Kristen Stewart va rezolva această dilemă în Lumea Pro Cinema de duminică. Robert Pattinson, unul dintre cei mai curtaţi actori ai momentului, le va povesti fanilor cum reuşeşte să facă faţă atenţiei copleşitoare, în timp ce Taylor Lautner, interpretul lui Jacob, va mărturisi că admiratorii lui nu încetează să îl uimească.
Pe covorul roşu telespectatorii o vor putea vedea şi pe Stephanie Meyer, autoarea cărţilor din seria “Amurg”, precum şi alte personalităţi din Oraşul Stelelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu